Cuplu, Life, Maternitate, Trairi de mama

Si uneori, uitam de noi

Si uneori, mai uit ca sunt si femeie..

Imi incep ziua la 7. Ma apuc de micul dejun, strang masa dupa, spal copilul pe corp si pe dinti, fac putina curatenie, adun jucariile si in cele din urma, ma pregatesc sa ies din casa cu el. In timp ce ma imbrac imi dau seama ca sunt doar cateva haine pe care le-as putea imbraca. Nu-i nimic, azi ma dau cu rimel. Ma uit in oglinda si imi vad cearcanele. Aleg sa le acopar pe ele primele si astfel poate mai trag putin de timp. Ma dau cu rimel si putin luciu. S-au dus demult zilele in care stateam 30 de minute in baie printre pensule si farduri, rujuri si blushuri. Imi indrept spatele si simt o durere acuta intre omoplati. Incep sa alerg dupa el prin casa in incercarea de a-l imbraca. Ma simt obosita. Obosita si transpirata. Uneori nu-mi vine sa ies. Mergem in parc si ne distram la locul de joaca. Ne intoarcem acasa pe ritmul cantecelelor, insa oboseala ma cuprinde si mai tare. Ma uit la ceas..inca putin si vine tatal. Visez la o ora in care sa dau drumul la Friends si sa ma tolanesc pe canapea. 

Ce s-a intamplat cu mine? Unde sunt eu, cea care inainte jongla cu activitatile sociale, cea care alerga in parc, cea care se simtea feminina, cea care purta rosu pe buze? Unde s-a ascuns? Ma uit la el, la tatal, si tot ce vreau este sa ma tina in brate si sa fie el, iubitul. Sa simt ca nu am uitat de noi si sa simt ca sunt dorita. Sunt zile in care uit de aceste ganduri si ma cufund in dragostea pentru cel mic si in activitati de joaca si parc si sunt zile in care simt ca golul se adanceste. Cat mai dureaza pana revenim la noi?

Deseori mi se spune ca tot ce imi trebuie este sa am grija de mine… “self-care”. Eu zic ca nu imi e suficient, eu zic ca nu ne este suficient. Cat la suta umple paharul gol o sedinta la masaj sau o programare la manichiura? Imi spui ca e necesar sa am grija de mine, cand de fapt am nevoie de incurajare, sprijin, prietenie, odihna, recunoastere si intelegere. Am nevoie de o imbratisare si de un parteneriat in toata aceasta nebunie si sa stiu ca femeia din mine poate renaste. Ca femeii din mine ii va fi bine sa iasa din nou la suprafata. Ca laturile mele, acum latente, sunt inca vizibile si recunoscute. Am nevoie sa fiu vazuta si acceptata asa cum sunt eu acum, in acest moment din viata mea, in corpul si cu emotiile din prezent. Stiu ca suntem doi in jocul asta nebun si ca jonglam cu doua pahare care au nevoie sa se umple, dar pentru ca acum ne-am dat jos toate mastile, de ce sa nu stam in toata splendoarea goliciunii noastre?

Spune-ti si tu povestea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *