Guerrilla Camp, Povestea Mom O'clock

TIMPUL TRECE SI COPILUL CRESTE…

Suntem deja la mijlocul celui de-al doilea trimestru de sarcină. De grețuri și somnolență am scăpat și am primit la schimb un boost de energie, alergăm încolo și încoace, bifăm to do-uri peste to do-uri, ne vin idei care nu se mai opresc și cunoaștem oameni noi care se alătură proiectului. Copilul crește, începe să prindă formă și suficientă putere cât să-i simți mișcările.

Iată că au trecut deja 5 luni și încă sperăm să aflăm cum arată, câte camere are și unde va fi. La ecografie nu s-a arătat; când eram aproape să-i deslușim detaliile, hop țop, s-a rotit pe partea cealaltă și am ratat ocazia. Și asta nu o dată, chiar de două ori. Deja curiozitatea este la cote înalte și stăm cu un nod în gât până reușim să găsim locația.

În perioada asta am aflat că este destul de ieftin să-ți faci o firmă, chiar dacă înființarea ei costă mai mult decât capitalul social depus. Ar trebui să fie și o taxă bunicică pentru câți copaci se tăie, atât la notar cât și la registrul comerțului. Se completează top-uri de hârtie că tu în final să te alegi cu 3 foi amărâte. Am mai aflat că există și o perioadă de 30 de zile de la înființarea firmei în care trebuie să te înregistrezi pentru registrul unic de control (o chestie cam cât un catalog de mare și stufoasă ca un roman pentru care trebuie să-ți comanzi bibliotecă pe comandă că să încapă undeva), dar și să-ți alegi banca cu care vei lucra. Altfel trebuie scos din nou certificatul constatator primit la înființarea firmei…detalii.. În rest, colaborarea cu statul a mers ca unsă până acum. Oricum am plecat la drum cu gândul că dacă am intrat în horă o să jucăm și nu o să ne pierdem vremea să ne plângem de toate mărunțișurile inutile pe care ar trebui să le facem.

Ne-am înscris la competiția Startupper of the Year, unde a fost muncă serioasă, pregătit plan de afaceri, model de afaceri și analiză de piață..Muncă nene, nu glumă! Chiar avem nevoie de orice bănuț în plus pentru a deschide și a menține cafeneaua în primele luni, astfel că ne-am pus toate speranțele în unul dintre cele 3 premii puse la bătaie.

Am pus și de o primă întâlnire cu mamele care vor să ne cunoască și să ne pună întrebări. Am povestit mai în detaliu aici.

Cu echipamentele HORECA, ne-am cam prins urechile. Mulți spun că pici în capcana de a-ți dota cafeneaua/restaurantul cu multă aparatură pe care nu o folosești în întregime. Astfel că ne-am pus pe analizat și răs-analizat ca să avem o formă minimă și suficientă cu care să plecăm la drum.

De cele mai multe ori lucrurile se întâmplă cu un scop. Apar oameni cărora le place ideea noastră și care vor să se implice în proiect cu ce știu ei cel mai bine să facă. Începem să adunăm un pool de colaboratori și nu putem decât să ne bucurăm că apar aceste inițiative fără ca noi să le căutăm încă activ.

Pregătim activități pe care le veți vedea în online în curând și la care lucrăm de zor. Momentan, prioritatea 0 este găsirea locatiei. Aici avem cele mai mari bătăi de cap; discuțiile care s-au apropiat cel mai mult de un viitor contract au picat, fie că proprietarul s-a răzgândit, fie că este mult mai ușor să ai un chiriaș cu domenii de activitate care nu țin de horeca sau grădinițe. Gândurile și energia noastră se îndreaptă către această direcție. Sperăm în luna cadourilor și a magiei când lucruri frumoase se întâmplă. Avem nevoie de un pic de noroc. Până acum lucrurile au mers ca pe roate, credem că e doar o problemă de zile până trecem și de acest prag.

All în all, copilul crește, lumea este entuziasmată de venirea sa, baby shower-ul va fi de poveste. Sperăm doar că la următoarea ecografie să se arate și să nu se mai joace cu emoțiile noastre.:)

Vote us HERE!

Facebook: mom o’clock

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *