Asteptam diversificarea ca pe o ploaie dupa o lunga seceta. Lucrurile pareau relativ simple, dupa un alaptat esuat si umplut si spalat biberoane in draci. Mama imi spunea ca atat eu cat si sor-mea am fost niste mancioase de mici. De altfel, eu imi aduceam aminte cum mancam resturile copiilor de la gradinita de indata ce imi spuneau ca nu mai mananca. Eva mea era suficient de pufoasa cat sa ma duca cu gandul ca va fi o mancacioasa si va rupe diversificarea in doua. Toate semnele indreptau catre orizont.
Asadar, cu incredere, optimism, putina rabdare si asteptari mari, am ridicat panzele sus. Nu m-am documentat prea mult, asa ca m-am bazat pe pediatra care mi-a trimis pasii traditionali de acu 30 ani. Stiam ca e bine sa incepi cu legume, nu cu fructe ca sa nu ii deschizi apetitul lui bebe pentru dulce. Si mai stiam ca ,gata, a facut 6 luni, tre pompat copilul cu mancare. Fusesem briefuita sa ii introduc copilului si cereale in lapte inca de la 4 luni, un fiasco total. Nici cea mare, nici cea mica nu le-au acceptat vreodata, dar am zis ca mancarea va avea alta soarta.
Toate bune si frumoase. Copilul asezat in scaun de masa, proptit intr-o sticla de plastic, caci nu se putea sustine singur fara sprijin in fundulet. Bavetica bifata, desi nu am reusit sa o fac sa stea pe niciunul din copii mai mult de 30 de secunde, fie ea bavetica din hartie, de plastic sau cu maneci. Asadar… pregatit morcovul, pasat la blenderul de la Philips Avent, pus in lingurita, indreptat lingurita cu incredere si zambet catre copil si bang. Mare strambatura, inchis gura, rotit capul stanga-dreapta pentru a evita inca o lingurita de morcov. Initial am ras un pic, sa „act cool”, dupa care m-au trecut transpiratiile. Morcov aruncat la gunoi. Si ziua urmatoare.. Si ziua cealalta. Copilul crestea cu lapte iar ma-sa innebunea cand vedea ca alti copii inghit ca focile dumicatii de mancare cu super entuziasm pentru urmatoarea tura. Deja ma gandeam cum se deregleaza copilul, se imbolnaveste, cum tre intepat sa ii masuram glicemia, fierul si alte cele, ca ma-sa e jucata pe degete de fii-sa care nu vrea si nu vrea sa manance.
Se facura 8 luni cand m-am decis sa ma duc la un curs de diversificare. Era clar ca am pornit cu stangul. Totodata era clar ca si modelul de copil e aparte, asa ca oricat ai studia, conteaza si cat de cooperant e el. Si m-am intors acasa, nu doar plouata si inghetata pana la piele de o grindina pe nepusa masa in luna lui martie, dar si cu o alta viziune asupra diversificarii:
- Cum iti dai seama cand e momentul sa introduci solide? Copilul tre sa stea in fund singur nesustinut. Chiar daca are deja 6 luni, daca nu a bifat sezutul in fund se poate amana momentul. Deja pornisem gresit.
- Autodiversificare vs diversificare. Bucatile s-au dovedit la primul copil o abordare mult mai potrivita. In schimb la al doilea, a preferat clar pasatul. In ambele situatii, nu am putut sa renunt definitiv la piticii mei si sa las copilul sa manance cum vrea el. L-am ghidat totusi un pic sa ma asigur ca nu zboara mancare mai departe de 0.5 m de scaunul de masa. Pana la urma oi fi mai relaxata decat generatia alor nostri care ne apretau gulerele, dar ce se naste din pisica soareci mananca.
- Grupe alimentare…Habar nu aveam de ele. M-a stresat gandul in primele saptamani ca tre sa bifez minim 4 grupe alimentare din cele 7. Nici nu le puteam retine si mi se parea prea riguros sa am asta in vedere tot timpul.
- Cu cat introduci mai devreme potentialii alergeni, cu atat va scadea riscul de a crea alergii. In afara de miere, pe care am oferit-o de abia dupa 1 an, le-am oferit amandurora zmeura, capsuni, ou inainte de 1 an.
Am sosit acasa de parca as fi avut o revelatie. La curs recapitulasem si tehnicile de prim ajutor pe care le invatasem inainte sa nasc, atat de utile in caz de vreo situatie mai complicata ca urmare a diversificarii. Eram calare pe situatie.
A doua zi am cumparat o groaza de chestiuni despre care habar nu aveam ca exista: pudra de roscove, drojdie inactiva, tapioca, chia, quinoa. Eu eram mai putin diversificata in 30 de ani de zile decat urma sa fie copilul in urmatoarele zile. Biscuiti, chiftele din diverse chestii, iaurt facut in casa, branzica de vaci, saratele, paste cu diverse chestii..etc. Sotul deja constatase ca o luasem razna, eu gaseam satisfactie in cea mai mica reusita si deznadejde in micile si multele rateuri. In ciuda eforturilor, laptele a fost principalul aliment mult timp si dupa varsta de 1 an.
Dupa o perioada m-am relaxat, fie ce o fi. In ciuda faptului ca fata nu mananca 4 grupe alimentare zi de zi si ca baga lapte blana, era vioaie si plina de viata. Asa ca am continuat sa fac lucrurile pe care stiam ca le mananca sigur. Mai incercam din cand in cand si cu mancarea noastra. Uneori accepta, alteori nu, dar si cand dorea, lua 2-3 guri si pleca. Asa ca am renuntat si eu in a ma stresa.
Treptat cu jocuri de rol a inceput sa manance mai bine. Oricum, ce pare ca functioneaza la primul nu functioneaza si la al doilea, iar gusturile si preferintele sunt diferite. Ce este clar: painea, pizza si pastele isi vor avea locul lor special cand nu mai ai nici o solutie la indemana. Am preferat sa vad partea buna in asta, m-am folosit de paste ca sa introduc si alte alimente in meniu: un spanac, un peste, grozavii din astea de mi le-ar fi pus in cap daca erau puse separat pe farfurie.
Altfel, amandoua au fost incantate de farfurii si canute cu modele si animalute. Cea mica mereu a incercat sa o imite pe cea mare, asa ca a fost mult mai precoce in manuirea tacamurilor.
Fiecare etapa e diferita pentru fiecare copil si fiecare mama. Iar chiar daca ai siguranta primei experiente, tot e posibil sa ai suprize. Cu riscul de a suna cliseic, pe masura ce noi ne stresam daca mananca suficient sau cate un pic din de toate, ei cresc si se bucura de viata. Treptat, unii mai devreme, altii mai tarziu, invata sa manance singuri si incep sa le placa diverse mancaruri si parca cerul se insenineaza. Sa nu ne imbatam cu apa cu rece totusi, unii vor fi simandicosi toata viata. Cunosc eu unul, deci cu cineva or trebui si sa semene:).