Familie, Maternitate, Prietenie

Ar fi bine sa ai alaturi o sora

Le multumesc alor mei ca mi-i te-au adus, sa fii alaturi de mine in viata asta. Iubirea a fost mereu cu nabadai si inca este. Nu a fost si nu o sa fie relatia perfecta, tu o sa-ti dai ochii peste cap la mine, iar eu te iau peste picior de fiecare data cand mi-o ridici la fileu.

Mi-ai fost sprijinul de care am avut atata nevoie la inceput. Iti mai aduci aminte cum plangeam in prima zi dupa ce am nascut-o? Eram epuizata fizic si psihic si ea plangea fara sa-i pot oferi alinare, iar gandul ca urma sa pleci acasa ma panica. 

Era vara, mijlocul verii mai exact, si incercai sa o adormi cu singurul cantec pe care-l stiai “Silent Night”. Il maraiai cu patos pe 27 grade ca eu sa ma pot odihni. Mi-aduc aminte ca am iesit din camera si ti-am cerut sa o lasi mai moale. Adormise de ceva vreme, dar tu ramasesi pe portativ.

Eram rupta de oboseala si de rutina. Nu stiam cine m-a pus si ce am facut de am picat in cel mai prost film cu putinta. Imi gaseam scuze sa plec din casa..sa fac drumuri in stanga si in dreapta. M-ai luat in masina sa mergem sa ne interesam de cercei in urechi. M-ai intrebat daca vreau o tigara.

Bucataria ta a fost refugiul meu. Tu ai fost refugiul meu si pentru asta iti voi ramane vesnic recunoascatoare. 

Bateam parcul cu mandra pana la tine, ca sa ti-o predau cat eu ma rasfatam avand 15 minute ale mele. Ma strigai la primul scancet al copilului si ma boscorodeai pentru fiecare minut cu care intarziam. Si in continuare faci asta. Era pauza la care visam inca de cand deschideam ochii dimineata.

Cand veneam fara fata, imi pregateai cafeaua, caci stiai ca sunt contracronometru. Alteori, ma trimiteai la tonomat.

Mi-era somn. Tu lucrai la birou cat eu dormeam pe canapea, fugita de zarva de acasa.

Iar cartofii prajiti, pe care rar am mai reusit sa-i fac dupa ce a aparut copilul..cartofii prajiti cu ou si mujdei cu care ma asteptai sau la care ma auto-invitam, erau de vis. Vor fi in eternitate rasfatul suprem.

Te-am rugat sa stai 2h cu copilul, asa ca ti-ai propus sa faci o tura de parc cu fata in ham; prima ta tura de parc cu 10 kg atarnand de tine. M-ai sunat disperata ca nu stii pe unde esti, ca ai bataturi la picioare si ca cea mica a facut pe ea suficient de mult cat sa stie si hamul si hainele tale despre asta. A fost singura tura de parc. Si singurele 2h.

Mi-ai fost aproape cand am nascut. Era cat pe ce sa ratam programarea pe care ti-o facusesi la manichiura. Ar fi fost unul din momentele de dat ochii peste cap. Te-ai abtinut sa-mi arati ca ti-au picat plombele cand ai vazut copilul cu capul tuguiat. Ai crezut ca are un handicap. Mi-ai spus asta cateva zile mai tarziu cand deja capul fetei revenise la normal.

Multumesc pentru ca esti acolo si cand nu ai vrea sa fii. 

Multumesc ca ai stiut cand era musai sa fii.

Multumesc ca esti aproape. Mai ales fizic.

Multumesc pentru “Hai, fata! Zi! Da afara! Ce s-a intamplat?”

Multumesc ca existi.

Multumesc pentru toate portitele de respiro ce au fost si ce vor mai veni de acum incolo.

Te astept la cotitura, soro! Sa ma revansez!

 

Spune-ti si tu povestea!

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *