Pentru cine nu cunoaste, oala sub presiune e destul de zgomotoasa. Face o treaba minunata, te scuteste de mult timp irosit, iar rezultatul este mult mai bun decat ce ai putea obtine prin metodele traditionale. Un bucatar profesionist s-ar putea sa ma contrazica, dar pentru nevoile mele, este grozava. Insa pana isi termina treaba o sa stai intr-un “fluierat”, tiuit, fasait continuu, de ai impresia ca trece trenul prin gara si conductorul a uitat sa ia mana de pe claxon.
Cam asta incepe sa fie starea de acum incolo. Ne-am pus pe foc de ceva vreme, si acum presiunea incepe sa creasca. Cautam locatia de mai bine de o luna si inca nu am gasit ceva care sa intruneasca criteriile cele mai importante din lista pe care o avem. Discutam cu cel putin 10 agenti, insa piata nu se misca, nu apar noutati. Speram ca in urma apelului pe care il facem la radio, sa ne gasim sortita. Poate avem nevoie de o abordare diferita daca vrem sa apara.
Iar presiunea cea mai mare, e legata de partea financiara. Povesteam mai demult ca am fost fete constiincioase si am lucrat la P&L inca de la inceput. Dar ca si la munca, te paleste o idee asa dintr-o data, si-ti zici “da’ ia sa scot eu TVA-ul ala sa vad cat ne ‘impacteaza’”. Nah supriza! Partea buna e ca stai jos cand faci calculele asa ca n-ai cum sa te pravalesti pe jos de socul pe care il primesti. Dam o caruta de bani inapoi la stat si profitul nu mai e cel de care ne-am indragostit! Asa ca ne-am stabilit a.s.a.p. o intalnire la contabila ca sa vedem cum putem eficientiza cat mai bine cheltuielile si ce masuri trebuie sa luam.
Iar partea cea mai grea in toata treaba asta cu antreprenoriatul tine tot de bani. Nu exista produs financiar care sa ajute antreprenorii la inceput de drum. Cu experienta, istoric de vanzari 0 sau cum vrei sa-i zici. Si nici atunci cand ai un capital de lucru substantial si mai ai nevoie doar de cateva “firimituri” care pot face diferenta in cashflow-ul tau, pe care il visezi zi si noapte. 🙁 Speram totusi ca pe langa banii adunati din buzunarele noastre, ale sotilor si ale rudelor, sa generam destul de multa incredere astfel incat sa putem accesa si ajutorul pe care ni-l dorim. Pana la urma nu mor caii cand vor cainii!
Bag de seama ca oala asta sub presiune mai are ceva de treaba. Carnea batrana si atoasa necesita mai mult timp de pregatire! Dar si cand om opri focul..