Acesta este unul din momentele in care stiu ca voi fi judecata, unul din momentele de frustrare care o sa imi treaca peste o ora, dar de care ma lovesc in mod constant de o buna perioada de timp.
Mi-am dorit foarte mult sa reusesc sa alaptez la a doua fata. Pentru ca la prima nu mi-a reusit si pentru ca ma gandeam ca o sa imi fie mult mai facil sa fiu mobila, activa, sa imi vad de viata de dinainte mai usor. Fara grija laptelui praf, a anticiparii numarului de mese pe care ar putea sa il aiba cat timp suntem plecate, a biberonului nespalat samd. Nici cu biberonul nu e viata, chiar daca de cele mai multe ori mamele care aleg varianta asta sunt incoltite si judecate de cele care au ales si au si reusit sa alapteze.
Inceputurile tot cu strans din dinti si lacrimi pe obraz de neputinta si tot cu indoieli ca nu o sa imi iasa, chiar si dupa 3 zile in care supliment nu mai primea si era satisfacuta doar cu ce primea de la san.
Bravo! Am facut-o si p-asta. O stea in plus la nivelul de incredere in mine ca mama. Si un set de spume si nervi cand sta numa’ cu sanul in gura. Si da, am trecut demult de primele saptamani cand stateam cu ea 18 ore la san. Sunt deja la varsta in care astept sa adoarma ca sa pot sa imi bifez si eu din to-do-list sau sa dorm ca omu’ in niste pozitii in care sa nu fac torticolis.
Oscilez intre stari de iubire si de drag, ca totusi nu sunt chiar deraiata in totalitate de pe sine, si cele de oftica maxima ca sunt prinsa ca intr-o menghina din care nu am scapare. Cand ziceai ca te intorci si tu pe o parte, hop si patul a scartait si ia-o de la capat. Si laptele nu vine. Molfaie un san in timp ce il jumuleste si ameteste pe celalalt, cu cate o ghieruta ciupind un pic din pielea ta sensibila si strangi din dinti pana la ultimul molar. Intr-un final, simti cum vine portia de mancare. Zici Aleluia! Asta a fost! De unde? Nu-i suficient. Simte nevoia de comfort, dragoste, liniste sau ce o mai fi, caci, da, stiu si teoria, sa mai molfaie un pic la ea de parca e caramea. Incep sa iti pulseze tamplele si sa te apuce nervii ca nu adoarme odata. Si ca tu nu te poti odihni sau apuca de ce tre sa faci de dinainte sa se nasca. Peste toate astea mai e si o senzatie de disconfort de la prea mult supt, iritatie care ajunge cu rapiditate la hipotalamus.
Si nu, nu ma astept sa am doua ore legate ale mele, nu-s chiar atat de naiva, dar sa nu sune din clopotel chiar si la 10 minute dupa ultima mufare.
Biberon am incercat sa ii dau, o amuza ca vede la sora-sa, altfel il foloseste strict pe post de jucarie de dentitie. Suzeta nicio sansa. Si ma apuca iar frustrarea ca toate solutiile pe care le-am incercat nu par sa aiba trecere la ea. Ba mai mult, deja a inceput sa stie foarte bine unde e sursa de lapte. Nu ma asteptam ca la 8 luni sa traga de bluze si sa caute robinetul cu atata indemanare. Dupa care imi trec prin minte vorbele multora, ca ai invatat-o la cerere si cu tine in pat. Nah! Joac-o p-asta! Mai zi ceva! Ca pana si tie iti vine sa iti dai doua palme.
Alaptarea asta este living on the edge. Greu cu ea, dar greu si fara ea. Stiu ca o sa ma uit inapoi si o sa zic ca erau fleacuri sau ca o sa imi fie dor sau ca eram gratuit nesuferita, dar carpe diem-ul meu imi spune ca sanii si mintea mea au nevoie de o pauza. Dar ce sa vezi, s-a trezit, ma cauta cu ochii inchisi si trebuie sa facem transferul de combustibil din nou…
