Mamele sunt, de cele mai multe ori, propriii lor critici, dar exista un studiu care arata ca acestea judeca si alte mame la fel de aspru.
Rezultatele studiului au fost publicate in Journal of Family Communication si sunt ingrijoratoare in conceptia autoarei Kelly Odenweller, care este asistent de profesor in departamentul de comunicare a Universitatii din Iowa.
Odenwell considera ca nu este deloc neobisnuit pentru mamele care au o stima de sine scazuta sa simta ca nu se ridica la standardul de mama pe care ele il considera perfect. Prin urmare, atunci cand sunt criticate de catre alte mame pentru felul in care hranesc, adorm, efectiv isi cresc puiul, ele simt ca nu mai pot gasi niciun fel de sprijin in “comunitate”. Acest lucru duce la izolare, la neincredere in propriile instincte materne si ulterior la depresie si anxietate, cu efecte negative asupra intregii familii, dar mai ales asupra bebelusului.
Studiul se bazeaza pe o cercetare anterioara in care Odenweller a identificat 7 stereotipuri ale mamelor care stau acasa si care lucreaza. Impreuna cu alti cercetatori din Universitatile West Virginia si Chapman, au intervievat peste 500 de mame cu scopul de a invata mai multe despre atitudinile, emotiile si comportamentele negative catre mamele care “se incadreaza” in aceste 7 stereotipuri (vedeti mai jos).
Potrivit rezultatelor, “mamele ideale” si “mamele lenese” au fost cele care au fost cel mai crunt judecate de catre mamele care stau acasa si mamele care lucreaza. Mama “suprasolicitata care sta acasa” a fost, de asemenea, in topul celor mai aspre critici. Odenweller spune ca participantele la studiu au spus ca ar exclude, s-ar certa sau ar ataca verbal mamele din stereotipurile “lenesa” sau “mama ideala”.
Nu toate raspunsurile au fost negative. Toate mamele au simtit mila pentru “mamele suprasolicitate care lucreaza” si au fost mai dispuse sa le ofere ajutor. Unele mame care lucreaza si-au exprimat admiratia pentru mamele “ideale” care par ca le au pe toate. Odenweller spune ca aceste raspunsuri au venit doar din partea mamelor care lucreaza pentru ca suspecteaza ca acestea vad in mamele “ideale” un fel de campioane in cauza lor.
Stereotipurile nu definesc realitatea
Raspunsurile pozitive si negative au variat in functie de cum se vad mamele pe ele insele si de stereotipurile pe care le-au aplicat celorlalte mame. Odenweller spune ca aceasta este una dintre cele mai interesante informatii desprinse din studiu, intrucat felul in care o mama se comporta fata de alta mama se baza pe propria ei perceptie despre acea mama si nu pe realitate. Spre exemplu, o mama care lucreaza poate simti invidie sau dezgust chiar, fata de o mama “ideala” care sta acasa cu copiii, insa e posibil ca aceasta mama sa nu se vada deloc “ideala”.
Multe dintre aceste stereotipuri au fost dezvoltate din imaginea ideala pe care societatea a creat-o in jurul figurii materne. Televizorul, filmele si alte tipuri de media au perpetuat aceste standarde perfecte de ce inseamna sa fii o “mama buna” si toate acestea au devenit o mare presiune pe umerii mamelor.
Ce sa faca o mama, atunci?
In timp ce o mama nu poate controla felul in care este judecata, isi poate controla propria gandire si propriul comportament atunci cand intalneste o alta mama. Spre exemplu, desi e foarte tentant sa intre in jocul acesta de “ce a facut astazi copilul” si de a incepe sa arate deja poze, Odenwell spune ca ar fi mai bine daca ar rezista tentatiei pana la momentul in care reuseste sa dezvolte o relatie cu acea mama.
Daca ar fi sa ne gandim la ce se intampla in mediul online, unde este mai greu sa dezvolti relatii atunci cand ceri o parere pe un grup sau cand vrei sa raspunzi unei mame, sa alegem sa ne punem mai intai intrebari, in loc sa facem afirmatii. Inainte de a raspunde de pe un scaun critic, sa ne intrebam: Oare cat de mult a dormit astazi aceasta mamica? Care e povestea ei? Pare foarte speriata sau foarte ingrijorata. Oare are nevoie de ajutor?
Stereotipurile de mame- barierele in calea cunoasterii si acceptarii
In urmatoarele stereotipuri au fost incadrate atat mamele care stau acasa cu copiii, cat si mamele care lucreaza, cu exceptia “Lenesei”, in care au fost incadrate doar mamele care stau acasa cu copiii.
- Suprasolicitata/ Overworked: Vrea sa le faca pe toate, dar este epuizata si arata acest lucru.
- Sta acasa, e orientata catre familie/ Home, family-oriented: prioritizeaza copiii, nevoile partenerului si responsabilitatile de acasa.
- Ideala: Jongleaza cu mai multe responsabilitati si le duce pana la capat, fara sa para stresata.
- Muncitoare, echilibrata/ Hardworking, balanced: Nu e o mama ideala, dar e ambitioasa si dedicata.
- Non-traditionalista: Moderna, cu gandirea libera – face alegeri care sunt bune pentru ea si familia ei, fie acasa sau la job.
- Traditionalista: Intruchipeaza rolurile care sunt asteptate de la o femeie, crede ca principalul scop este de a creste copii si de a avea grija de casa.
- Lenesa: Nu este mamoasa, atenta sau muncitoare- se aplica doar mamelor care stau acasa.
“Mamele ar trebui sa vada in celelalte mame un aliat, nu pe cineva cu care sa se compare”, spune Odenwell. “Vorbiti despre lucruri pe care le aveti in comun, lucruri care va fac placere amandurora si sa nu incercati sa pareti o mama mai buna in ochii celeilalte.”
Sursa articolului: Material postat de Iowa State University.