Ai lapte, n-ai lapte, tragi la poarta

Pe prima am hranit-o mixt pana la 7 luni, cand ea a zis „pa” si eu am respirat usurata. Ma saturasem sa o alerg si sa port lupta de convingere pentru administrarea minunii lumii. Cea de-a doua are 5 luni si o alaptez exclusiv, fapt care inca mi se pare ireal; uneori chiar am impresia ca nu o sa dureze prea mult minunea si ca aceste chestii mici si floscaite o sa ma abandoneze cand si cand in misiunea prea sfantului lapte de mama. Sa mai spun ca in acelasi timp ma bantuie gandul ca o sa atarne de pieptul meu pana la adolescenta si “ Auolica, ce ma fac eu cu pieptul meu, trupul meu, libertatea mea?” Mama nebuna si nerecunoscatoare ce sunt..

Dar ce a fost diferit? Care e secretul?

As incepe cu „daca ma aud o data ca alaptarea nu doare, ca nu ar trebui sa doara, ca atasarea, ca frenu”, ca naiba sa ne ia ca in momentele alea simtim ca suntem fix din „zbor deasupra unui cuib de cuci” o sa o rog acea persoana sa scrie de 1000 de ori fix pe dos. Fix realitatea pe care am trait o eu de doua ori la rand.

Suplimentele functioneaza fix pix. Duhneam a fan si la una si alta. Dar vezi tu cum e creierul de mama..chiar daca stiam ca tot ce am obtinut la primul copil a fost sa miros a hambar si atat, totusi am mai bagat o fisa la al doilea..sa le mai dau o sansa..sa-mi mai dau mie o sansa.

Pompa imi toca efectiv nervii. Unele se plangeau ca le curgele laptele pe picioare. Eu scoteam si doar 10ml, de parca ar fi fost utimele picaturi de lapte matern din lumea asta. Daca nu m-as fi abtinut, fix de pereti l-as fi trantit printre lacrimi si injuraturi. Si pompam. Nu era joaca. Pus la san. Completat cu biberon cu lapte de san sau cu lapte praf. Mers la pompa. Ca era 3 ziua sau 3 dimineata, stateam in zgomotul de broaste pe lac si ma gandeam ca daca cumva aude copilul si se trezeste, clar o sparg. La al doilea am refuzat sa ma mai pompez. Am cochetat la un moment dat cu ideea, de teama ca nu o sa-mi iasa. Mi-a promis cineva o pompa bengoasa, cica top of the top, nu ne-am mai intalnit si am ramas doar cu curiozitatea..oare chiar o scoate rauri, rauri?

Dureri si rani la fel. Gura mica. La prima am taiat fren chiar daca nu era asa panica. Dar de presiunea alaptatului..ca deh n-are cum sa nu-ti iasa. Doar 2% din populatia de femei nu poate alapta..restul blana! Ferme de mame care alapteaza! (Statistica asta e cu doua taisuri. Pentru o mama hormonata bine s-ar putea sa puna mai multa presiune pe umerii ei) Mi-am urat alea 6 saptamani cat trebuia sa ii facem masaj. La a doua nu am mai taiat nimic. La recomandarea de a-i verifica frenul am zis „Aham” si dusa am fost.

Presiunea ca trebuie sa alaptezi, din partea lui. La primul copil ziceai ca am nascut viitorul presedinte..(Bine, in continuare credem ca sunt sanse sa devina:) ). Trebuia sa fie hranita asa cum trebuie. Sa nu fie masa fara lapte matern. Si la 7 luni cand s-a descotorosit copilul singur de supt, parca s-a uitat la mine de parca ma banuia ca am premeditat-o. La al doilea, i-am zis ca il tai ca si ca il dau la rate daca aud vreun cuvant despre alaptat.

Presiunea ca laptele tau nu e bun. Ca de asta plange copilul. “Ca nici eu n-am avut cand te-am facut pe tine. Cum sa ai tu?” Long story short. Primul copil mai nervos si mai somnolent la san. Al doilea mai calm si mai muncitor la extras minunea lumii. La al doilea copil, si maica-mea mai relaxata si mai nepasatoare cu privire la calitatea pieptului meu.

In asteptarea sfantului lapte, dadator de minuni, am fost „ajutata” fizic, mecanic, manual, vezi doamne, ca sa desfunde canalele. O barbarie. Nici nu mai stiam daca la curs au zis ca trebuie sa se intample asta sau nu, dar am acceptat. Oricum eram bleaga ca o mamaliga, terminata psihic, puteau sa ma si bata, numa sa vina laptele ala odata! La al doilea copil, “Say what? Fuck that shit!”

Lapte praf am dat si la una si la cealalta. Eu chestia aia nici acum nu o cred. Ca stomacul e cat o nuca si nu are cum sa-i fie prea foame sau ca se satura cu putin. Ca el vine de la ospat masiv din burta si copilul asteapta sfantul lapte. Au ras amandoua seringi de lapte si borcanase cu sns-uri.

Psihicul a fost varza la prima. La a doua, la polul opus, cu siguranta legat si de modul in care s-a intamplat nasterea, dar asta e deja alta poveste, dar si de asteptari. Stiam ca va fi greu si aveam o imagine destul de apropiata in cap despre realitate. Iar cu nedormitul oricum ma obisnuisem in ultimii doi ani, deci veneam usor antrenata, dar, doar usor.

Concluzia. Ai lapte, n-ai lapte tragi la poarta.

Ce e mai bine? Inca nu stiu si probabil la o nanosecunda dupa ce au citit mamele pro alaptare aceste ultime cuvinte, probabil sunt deja pe lista celor care nu ar fi trebuit sa devina mame vreodata, ce sa mai zic de mama a doua oara.

E greu si cu biberoanele..sa le sterilizezi de gaia le gaseste, sa faci lapte, sa te asiguri ca oriunde te duci ai lapte si biberon. Pai voi va imaginati ce sa intampla daca pleci fara lapte si biberon la tine? Iar cu pompa..mai bine ma abtin.

E greu si cu alaptatul…mai ales cu cererea asta cum vrea ea, libertate canci si torticolis de la niste pozitii de somn de te doare mintea.

Dar ce voiam de fapt sa spun? Oricum ar fi, iubirea nu se masoara in biberoane sau picaturi de lapte matern. Cel mai probabil ne vom da seama de acest lucru cand nu va mai conta cum am hranit copilul.