Antreprenoriat, Toate articolele

Bilant 2018

  1. Un personaj imprevizibil, interesant, plin de provocari, care ne-a pus in lumina reflectoarelor si care ne prevesteste un 2019 cu ambitii mari, cu multa munca, cu satisfactii mari dar si cu griji noi pe care nu le-am mai trait pana acum.

Tabloul primelor luni a fost reprezentat in mare parte de acomodarea la noul rol de mama. Dupa ultimele 5 luni din 2017, care m-au scuturat bine de tot ce stiam si nu stiam, parca in sfarsit gasisem un ritm, intr-o viata noua, careia totusi ii lipsea o buna parte din mine, ramasa uitata in spate, dar care-si cerea inabusita drepturile din cand in cand. Am descoperit placerea de a bate parcurile in lung si in lat, bucurandu-ma de linistea ce stiam ca o sa apara odata ce copilul, dupa cateva minute bune de razvratire, o sa pice lat intr-un somn profund. Ma consider o norocoasa, avand prietene care mi s-au alaturat in aceasta noua viata si cu care am reusit sa impartasim din frumusetile, dar si greutatile noului rol. Sa mai schimbam o vorba, cu un ochi la cana de cafea si altul la copilul care ar vrea sa misune in toate locurile nepermise. Ce m-a tinut sanatoasa la minte intr-un stil de viata plin de rutina si total strain fata de ce traisem pana la 30 de ani, au fost intalnirile cu prietenele proaspete mame si ele, momentele de refugiu in bucataria sora-mii la o cafea, versiunea beta a mom o’clock, si orele de sport, greutati, alergat, bicla, pilates, orice..care sa-mi goleasca mintea si sa ma puna la loc pe traiectorie.

Si cum nimic nu este intamplator, fix cand soarele incepea sa-si intre in drepturi si noi vanam orele cele mai bune de iesit in parc, a aparut Guerrilla Camp, unde am inscris ideea care-mi nascocise in minte de ceva vreme. Mi-aduc aminte ca la interviul de la Radio, am zis sus si tare: ”Cu sau fara Guerrilla Camp, dam viata acestei idei.” Din peste 200 de idei, inscrise, ne-am calificat in cele 15 proiecte din Camp. Ma intreb uneori, daca nu ne-am fi calificat, am fi inaintat cu atata aplomb si dedicare? Cert este ca acest cadru de antreprenoriat ne-a ajutat sa ne responsabilizam, sa ne apucam de treaba, sa cunoastem oameni ca noi, la inceput de drum, sau antrepenori cu experienta, iar sentimentul de coeziune pe care ti-l ofera un astfel de grup este un avantaj enorm cand vrei sa demarezi un proiect personal. Totodata a fost o responsabilizare si pentru cei apropiati, care au fost nevoiti sa-mi dea mai mult decat o mana de ajutor in cresterea copilului. Altfel, banuiesc, ca ar fi considerat proiectul o idee naiva, fara sanse de reusite, care ar mai fi putut astepta pana ar fi crescut copilul mare si eu in cele din urma as fi uitat de acest vis..

2018 a fost revelator

Lucrand in corporatie, dedicat si asudand pentru targetele de an, esti ca un soricel intr-o rotita. Habar n-ai ce se intampla in jurul tau. Esti concentrat pe planurile tale de 2025 si pe frumusetea de proiecte pe care trebuie sa le implementezi ca sa iasa cifrele. Am descoperit oameni care traiesc din pasiuni, din arta sau din business-uri tehnologizate sau nu, oameni care si-au dat “restore” la viata, iar tie ti se face pielea de gaina cand vezi ce curaj au avut sa faca o schimbare la 180 de grade. Unii s-au apucat sa invete altceva la 30 de ani si sa o ia de la 0, fara vreo presiune din exterior. Asa au vrut si asta au simtit. Cunoscandu-i si aflandu-le povestile e ca si cum ti-ai aplica o schema de vaccinare impotriva fricii de esec, a renuntarii si a tuturor gandurilor si a oamenilor care ti-ar putea pune piedici.

In concluzie, 2018 a fost despre curaj, despre oameni si business-uri despre care nu stii ca exista, despre semn divin poate, despre soarta, despre noroc si despre invatare. Un an in care am folosit ce am invatat in pepinierele corporatiei si am acceptat ca suntem novice in alte segmente si ca o sa invatam din mers. Un an in care ne-am vazut copiii crescand si totodata am reusit sa pastram o legatura puternica cu cine eram noi inainte de a fi mame, persoane pasionate de munca pe care o faceau, care aveau nevoie de diversitate si provocari personale.

Despre ce sa fie 2019?

Curajul sa ramana acolo, oamenii misto sa ne inspire si motiveze si sa facem proiecte faine impreuna, sa ne vedem visul cu ochii, sa vedem mame zambitoare la o cafea, sa le cunoastem povestile si copiii. Sa ne vedem copiii si apropiatii sanatosi si voiosi. Si sa reusim sa pastram un echilibru intre viata personala si de business, poate asta va fi cu adevarat lectia anului ce tocmai a sosit.

Spune-ti si tu povestea!

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *