Am aflat ca in mine exista un mic ghem de furie care niciodata nu a fost descalcit.
Am descoperit ca trebuie sa cresc pentru a creste la randul meu pe altcineva.
Am simtit cum mi se dezvaluie nesiguranta si confuzia, care pana acum stateau ascunse bine.
Am observat ca nu imi cunosc valorile, iar asta a devenit frica mea cea mai mare.
Am vazut cat de mult imi ies pe gura cuvintele parintilor si cat de des nu sunt constienta de ele.
Am simtit frica fata de un viitor in care lucrurile se vor complica si astfel mi s-a infatisat stima de sine.
Intunericul exista, dar acolo unde este intuneric este si lumina.
Simt ca inauntru, dincolo de hatisul ghimpos al tuturor acestor trairi, exista un rau de energie alimentat de o iubire nascuta acum 2 ani. Si face zgomot. Atata zgomot, incat am inceput sa ii dau mai multa atentie. Am inceput sa sap printre pietre si noroi ca sa ajung la el. E atat de puternic, incat zgomotele care apar din cine stie ce ascunzisuri se pietrifica in fata mea: “Tu nu poti face asta, esti prea slaba”, “este prea tarziu sa incepi acum, ti-ai ratat sansa”, “asa faci intotdeauna”, “esti proasta”, “esti lenesa”, “nu esti suficienta”, “nu esti o mama buna”. Raul asta de iubire vine peste ele si le transforma. Le uda bine, le tavaleste si le scoate la suprafata ca eu sa lucrez cu ele. Nu le pot arunca, dar le pot pastra sub o alta forma, la vedere.
Nu e o munca usoara. Uneori, ma mai pierd. Insa atunci tac si ascult din nou raul. Daca merg dupa el, simt ca nu voi fi pierduta.
Traiesc o calatorie de-a lungul acestui rau care nu stiu cand se va termina. Faptul ca stiu asta ma linisteste mai mult decat viziualizarea unei destinatii. Mergand dupa el voi invata, iar asta nu a fost niciodata un proces usor pentru mine. Voi tace si voi asculta mai bine inauntrul meu.
De cand te-am nascut pe tine, in mine s-au spart mii de cristale care acum au oglindit colturile intunecate si simt ca nu mai pot sa nu fac nimic. O sa fac totul acum, urmarind si ascultand mereu raul.
