Brazde usoare de nisip pe fata, un pai ce se roteste in bataia vantului in pahar, parul carliontat de la sare, trupul usor rozaliu de la putina nesabuinta, melodii pe ritmuri de valuri, libertate si uitare. Visuri ce trebuie amanate..
Zarurile au fost aruncate! O perioada buna de acum, suntem legate de glie, de copilul nou sosit in familie, mom o’clock.. Iar luna ce a mai a ramas pana la deschiderea cafenelei de abia daca ne permite sa visam la altceva in afara de furnizori, autorizatii, corpuri de iluminat, lungimi si marimi, aerul conditionat care e prea sus sau prea jos, plexiglas sau plasa, vopsit sau nevopsit, pluta, placaj, fiecare zi cu intrebarea ei, intalniri strecurate intre sesiuni de adormit copiii, oameni ce trebuie recrutati. De fapt ne-am trezit in mijlocul furtunii. Ne ferim ochii de firicele de praf si inaintam fara sa ne lasam pagubase prin rafalele de vant. Parca fiecare task e o lupta, du-te, intoarce-te, ce stiai ca era s-a schimbat, ne sincronizam greu agenda cu zile care sunt prea scurte pentru noi. Am avea nevoie de un respiro, probabil o sa ni-l luam peste luni bune.
Chiar si in momentele moarte, mintea tot iti sta plecata, frustrarea creste stiind ca intr-un capitol mai indepartat al vietii tale ai fi mutat muntii in timpul ala. Te simti legat de maini si de picioare, dar incerci sa accepti si sa gasesti un echilibru..Si familia ta are nevoie de tine..si intr-o oarecare masura si pentru ei ne-am angajat in acest extemporal al antreprenoriatului.
Stii ca mai e un pic pana la final. Tot ce mai speri este ca o sa-ti iasa pasenta ca in proiectele, de alta data, indesate pe ultima suta de metri. Si mai speri ca NLP-ul chiar sa functioneze intr-un timp foarte scurt, chiar daca ai apucat sa citesti doar 5 paragrafe sub plapuma inainte sa te culci, random, intr-o noapte. In rest ii dai bice.
Nu mor caii cand vor cainii..chiar daca avem de escaladat un munte al carui varf pare ca nu o sa il vedem prea curand. In cele din urma, in ciuda obstacolelor de care ne-am tot lovit, am reusit sa recuperam timpul pierdut. Dinti stransi, asumare, indarjire si ganduri bune. N-ar fi nici prima si nici ultima data cand o sa ne suprindem chiar si pe noi insene cu rezultatul final. O sa iesim din luna februarie ca un friesian la o defilare.
