Te aud cum incepi sa te foiesti prin somn. Cu ochii carpiti de somn ma uit la telefon, sa vad cat este ceasul. E poate 3, 4 sau 5. Intotdeauna te trezesti cam la ore fixe, parca ai si tu un cesulet in interior care-ti spune cat e ora.
Plec pe intuneric si cu cat mai putin zgomot catre bucatarie, ca sa apuc sa-ti pregatesc lapticul inainte sa te trezesti de tot.
Il pregatesc, il pun la racit, apoi ma intorc, aprind lumina de veghe si te scot usor din saculetul tau de dormit, te pun pe masa de schimbat si incep sa-ti desfac pijamaluta, apoi body-ul.
In timpul asta tu te intinzi, casti, ridici manutele. Uneori ma privesti cu ochii tai mari si negri, dar de cele mai multe ori ii tii inchisi, prelungind astfel momentele de somn. Te pup pe burtica, pe picioruse, te mangai pe capsor, iti vorbesc in soapta, ca sa nu-l trezim pe tati care doarme in alta camea (daca e acasa) sau pe vecinii de scara.
Uneori ai rabdare sa termin cu schimbatul scutecului, dar de cele mai multe ori nu ai, incepi sa te agiti, sa dai din picioarele tale mici, sa scancesti. Suzeta nu prea are niciun fel de efect in astfel de cazuri. Daca nu sunt suficient de rapida, incepi sa plangi – vad cum inchizi ochii, faci gurita mare, te inrosesti la fata si te pregatesti sa tipi cu putere!
Stiu, stiu, ti-e foame. Incepi apoi sa cauti cu gurita frenetic, misti capul stanga-dreapta cu frenezie. Abia atunci cand gasesti sanul sau biberonul te calmezi brusc. Si capeti o figura senina, de ingeras. Parca as avea doi bebelusi intr-unul.
Acum ceva timp, inainte sa apari, ma gandeam cu groaza la toate aceste treziri in miez de noapte, la toate orele de somn pierdute, la faptul ca nu voi fi capabila sa functionez cum trebuie… Dar acum mi se par momente pretioase pe care le impartasim doar noi doi, in liniste, pe semi-intuneric (bine, recunosc, uneori sunt atat de obosita incat abia astept sa adormi la loc, ca sa pot pune capul inapoi pe perna).
Vreau si sa cresti cat mai repede, vreau si sa ramai asa mic si inocent, sa te lipesti de mine cand ti-e somn, sa ma tii de deget cu manutele tale, sa te calmezi la mine in brate. Abia ai inceput sa zambesti, dar ma topesc dupa zambetul tau, pentru ca razi cu toata fata – cu ochii, cu obrajorii, cu gurita!
Nu stiam sa fiu mama inainte sa te am– poate nici acum nu stiu 100%, dar invat in fiecare zi. In sufletul meu sunt inca un copil si eu, ceva mai mare decat tine, dar tot un copil care ar vrea sa mearga catre mama atunci cand nu stie ceva, asa cum probabil o vei face si tu multa vreme. Dar nu-i nimic, crestem si invatam impreuna, suntem abia la inceputul calatoriei!
Tu esti cea mai mare iubire a mea mica. Inca nu-ti dai seama cat de mult te iubesc, cat de mult mi-ai schimbat viata, programul, prioritatile, obiceiurile.
***
Sunt specialista in comunicare & blogger pe www.cityfemme.com. De mai bine de 6 saptamani mi-am inceput calatoria ca mamica, iar fiecare zi, desi asemanatoare, imi aduce noi si noi surprize.
