Maica-mea face cateva lucruri la nivelul la care doar un profesionist ar putea sa le faca: sa manance usturoi si sa planga, in egala masura de fericire sau de tristete. De cele mai multe ori, fie anticipam momentul si incercam sa schimbam subiectul, alteori pur si simplu e caz de luat de la misto. Impreuna cu tata, am stabilit ca e o fire mai emotiva.
Dar ce sa vezi, de cand cu mamicitia, nu-s departe de maica-mea. Orice subiect legat de copii ma atinge pana la os; de prisos de mentionat ca atat stirile triste, cat si cele pozitive reusesc sa ma inmoaie asa cum topeste caldura untul. Zici ca-s infectata de te miri ce virus care-mi controleaza muschii fetei si glandele lacrimogene si incepe sa-mi tremure treptat buza de jos, dupa care mi se umezesc ochii, dupa care se rup norii.
E bine ca o fac pe ascuns, altfel la cum par eu in fata lumii, multa lume m-ar incadra la dementa timpurie. Copiii activeaza niste butoane de nu ma recunosc.
Iubirea asta de mama merge mana in mana cu frica si regretul..frica ca vor pati ceva, regretul ca ei cresc (si ce sa vezi, in timp ce-ti doreai sa creasca odata, fix asta se intampla), ca-ti va parea rau ca nu ai fost suficient de prezenta, chiar daca e maximul pe care il poti duce, frica ca nu vei trai suficient de mult sa le vezi mari la casa lor. Cea mai mare dorinta pe care o ai este sa fie norocoase, ba mai degraba sanatoase…doamne, sunt miliarde de motive pentru care poti sa storci ochii ca mama.
Si de parca nu ar fi de ajuns, in fiecare zi cea mare stie cum sa-ti ajunga la suflet, ba iti arunca un “te iubesc” si un “i love you, mami” de nu stii cum sa te topesti mai repede, sau cand multumeste de nicaieri, sau isi pune incaltarile la loc ca un om mare si te gandesti unde au trecut lunile..si oare cate ai pierdut si cate o sa mai pierzi. Sau cu o maturitate si un calm incredibil, inchide usa in urma ta, rupandu-ti inima in doua si iar te apuca framantarea si da-i cu planset, “dar de ce plec, sunt o mama rea, ia uite ce bine ii e fara mine, dar sigur ii e bine, m-o uri cand o fi mare, oi regreta cand voi fi batrana si scofalcita?” Da-i fratioare, rupe norii, sa sara camasile, baga cheia in contact si porneste masina asa cu ochii plansi.
Cum ce se naste din pisica soareci mananca, de unde radeam de mama, am ajuns ca ea, daca nu la un nivel chiar mai avansat. Iar daca-mi pica si melodii la radio din categoria celor care ma rascolesc..ma gandesc la.copii..la.sot..la mine..la viitor, trecut, prezent si dupa aia la ce or zice oamenii cand m-or vedea bocind la volan.
Erai si tu un om normal la cap si ai facut copii si de atunci plangi, ca e bine, ca e rau, mai mult pe furis ca sa nu dai de banuit. Macar e terapeutic, iar daca ai adunat si o perioada de oboseala, frustrare, nereusite and all, parca-ti cauti singura motiv de rupt norii.
