Nu e prima data cand te imbrac in hainele ei, dar pentru un motiv aparte, azi m-au rascolit cel mai tare. Celelalte bag de seama ca erau prea mici si iubirea creste odata cu marimea hainutelor.
Si acum stau cu nasul in hainele tale, insa nu demult, ale ei, si miros amintirile, miros iubirea, frica, oboseala, miros timpul care a trecut si nu stiu unde s-a dus. Simt urmele sarate ale lacrimilor care plang cu foc putinta mea de a fi mama. Oare am facut suficient? Oare puteam sa fac mai mult? Si pentru cateva clipe de egoism as vrea sa dau timpul inapoi si sa fiu nou doar eu cu ea, sa o strang in brate mai mult, sa o iubesc mai mult, sa fiu prezenta mai mult, sa o mangai mai mult, sa ma joc mai mult. Sa-i ofer si ei calmul, increderea, linistea pe care ea m-a invatat sa ti le ofer tie.
Te adorm pe aceeasi muzica, insa diferit. Te imbratisez la fel, dar diferit. Cu siguranta fiecare are locul ei special in sufletul meu. Simt ca am uitat cum s-au ars anumite etape si cu tine invat din nou. Iar la alte capitole, totul este mai usor, mai bland, mai relaxat, poate mai cooperant. Si aici apare regretul. Oare a fost vina mea? Imi spun ca poate a fost si copilul diferit. Oare mi-a simtit dragostea ce i-o port, asa cum ma mistuie in fiecare clipa cand ii vad zambetul din ochi? Oare m-a simtit aproape de fiecare data cand o plimbam cu obrajii lipiti de pieptul meu kilometrii prin parc? Oare m-a iertat pentru fiecare data cand am lasat oboseala sa puna stapanire pe mine? Oare mi-a inteles momentele mele de neputinta? Oare a inteles cat de mult tanjeam dupa imbratisarile ei, mai ales atunci cand ea nu dorea conectare? Oare cand ma vede ca te imbratisez si te sarut, stie ca si la ea a fost la fel? Ca am iubit-o si o iubesc cum te iubesc pe tine acum?
Azi, te miros si o simt pe ea. Miros zilele cu miros de cafea si dulce dinaintea plimbarii. Miros zilele infrigurate cand se lasa prada somnului fara ezitare. Miros pielea-i sarata de la praful si soarele de afara. Ii vad dintisorul iesit si zambetul cristalin. Revad leganatul si minutele insirate pana cand punea pleoapa pe pleoapa. Simt linistea mult asteptata dupa o zi agitata. Imi retraiesc greselile si iubirea. Asa cum am stiut sa o ofer si sa o arat.
Unde te duci tu, timp? Unde te duci tu, viata? Cum de ne e asa greu uneori sa fim prezenti in prezent? Ca dupa aia sa-l plangem in viitor?
De multe ori retraiesc cu tine inceputurile cu ea. Mi-am propus sa nu fac comparatii intre voi care sa stirbeasca din frumusetea voastra sufleteasca si sa ma ofer voua in egala masura. Dar vor fi mereu diferente. Cu ea am invatat ce inseamna sa fii mama, iar cu tine invat sa fiu o mama mai buna pentru amandoua. Insa azi, mi-e dor de ea, sora ta, cand era doar a mea si eu doar a ei.
***
Mama a doua fete care inca invata sa fie mama.
